Boroș, Împăratul Metrului Pătrat Scump: 6 Milioane de Euro pentru Numai 11 Kilometri
Un exercițiu de matematică simplu, dar cu implicații profunde, ne arată cum fondurile alocate de Primăria Bârlad pentru asfaltarea străzilor pot fi văzute ca un indicator al priorităților administrative. Primarul Dumitru Boroș a decis să contracteze un împrumut de șase milioane de euro, destinați asfaltarării a 11 kilometri de drumuri în oraș. Această sumă considerabilă va fi plătită pe parcursul mai multor ani, din impozitele cetățenilor, alături de dobânzile aferente. Întrebarea care se ridică, firească și legitimă, provine din partea consilierului local Marius Iamandi Răianu, care și-a exprimat nedumerirea cu privire la limitarea lucrărilor la doar 11 kilometri.
Răianu, cunoscut pentru atentia sa la bugetele orașului, susține că suma alocată ar putea permite asfaltarea între 15 și 18 kilometri de străzi, având în vedere că municipalitatea a investit constant în pregătirea infrastructurii. El subliniază faptul că multe dintre străzile planificate pentru asfaltare au fost deja substratate cu balast, ceea ce ar trebui să reducă costurile de execuție.
„Dragi bârlădeni! Eu sunt consilierul obraznic care am avut tupeul să-l întreb pe domnul primar Boroș: de ce se asfaltează doar 11 km de străzi din cele șase milioane de euro împrumutate? Cu toți acești bani putem moderniza mult mai mult în Bârladul nostru”, spune Marius Iamandi, cerând transparență și eficiență în gestionarea fondurilor publice.
În termeni practici, Răianu sugerează că primăria ia în calcul costurile ca și cum fiecare lucrare de asfaltare ar începe de la zero, ignorând investițiile realizate în ultimii douăzeci de ani. Acesta face apel la o gândire mai pragmatică — aceea că, având deja o fundație de balast existentă, cheltuielile ar trebui să fie semnificativ mai mici.
Bârlădenii, cu experiențe anterioare în privința investițiilor publice, se văd încă odată în fața unei situații deja întâlnite. Acesta nu este doar un proiect de infrastructură, ci o provocare pentru comunitate, având în vedere implicarea financiară pe termen lung pe care un împrumut de o astfel de magnitudine o implică. Banii se vor întoarce în buzunarele cetățenilor, afectând tinerii și viitoarele generații. De aceea, întrebărea fundamentală persistă: dacă un consilier poate demonstra că banii împrumutați pot aduce beneficii suplimentare comunității, unde dispare diferența de kilometri asfaltabili?
Marius Iamandi concluzionează, pe ton direct și provocator: „Domnule Boroș, poate ați uitat: bârlădenii vor asfalt.” E timpul pentru responsabilitate și pentru un management transparent al fondurilor destinate dezvoltării locale, așa cum cetățenii merită.