Bătrân de 87 de ani, prins după ce ar fi ademenit o fetiță de 10 ani

R Teodora
2 Min Read

Incident îngrijorător în centrul Vasluiului: un bărbat de 87 de ani ar fi încercat să ademenească o fetiță de 10 ani

Un incident care a produs îngrijorare în rândul comunității din Vaslui a ajuns în atenția autorităților. Un bărbat în vârstă de 87 de ani, originar din județul Galați, este vizat de cercetările polițiștilor după ce ar fi abordat o fetiță de 10 ani și ar fi încercat să o convingă să îl însoțească în camera de hotel în care era cazat, promițându-i dulciuri.

Evenimentul s-ar fi petrecut în timp ce copila se afla împreună cu părinții săi la o terasă din centrul municipiului Vaslui. La un moment dat, fetița a traversat strada pentru a ajunge la un magazin aflat vizavi. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă arată că bărbatul se deplasa foarte aproape de copilă încă din dreptul trecerii de pietoni. Când fata a intrat în magazin, acesta ar fi rămas în apropiere, așteptându-i ieșirea.

Conform relatării minorei, după ce a ieșit din magazin, bărbatul ar fi abordat-o și i-ar fi oferit o bomboană. Apoi ar fi invitat-o să meargă cu el în camera de hotel unde era cazat, spunându-i că acolo îi poate oferi mai multe dulciuri. Fetița nu l-a urmat și s-a întors imediat la părinții săi, cărora le-a povestit cele întâmplate.

Părinții au sesizat Poliția, iar oamenii legii au demarat verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele incidentului și intențiile bărbatului. Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta ar mai fi fost în atenția autorităților și în județul Galați, unde ar fi abordat o altă minoră într-un mod asemănător. Această informație urmează să fie confirmată în cadrul cercetărilor.

În prezent, ancheta se desfășoară „in rem”, cu privire la faptă, polițiștii și procurorii urmând să lămurească toate împrejurările și să determine dacă sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Share This Article